Iarca prin prisma unui poet. Iarna sufletului meu

Iarna,
în lumina albastră a aragazului
stăm in bucătărie
vorbim discuţii până spre dimineaţă...
Focul albastru pâlpâie la cele patru ochiuri
şi noi stăm faţă-n faţă,
cu pahare aburite în mâinişi ne-apucă, aşa, ne cuprinde un farmec...
vorbim în semiîntuneric
nu ne privim în ochi
ne spunem ce n-am fi visat să ne spunem vreodată...
Privim focul albastru cu vinişoare roşcate
simţim căldura,
ne apucăm câteodată de mână
şi-ncepem iar cu autoanaliza sau cu micile bârfe saufireşte, cu situaţia.
Geamurile îngheţate până sus
câteodată le mai deschidem
când se face prea cald
şi aerul negru de-afară se umple de aburi
Toate luminile sunt stinse la blocul de vizavi
toţi dorm.
La lumina albastră a aragazului
bucătăria noastră micuţă se face şi mai mică
ne-mbracă strâns,
iar noi vorbim discuţii
şi suntem unul singur
cu adevărat noi suntem unul singur.

poezie de Mircea Cărtărescu